Anunturi meditatii franceza cluj-napoca pentru clasele 1-4, gimnaziu, liceu, bac, admitere. La domiciliul elevului, meditator sau online. Vezi pret meditatii.
Bianca G.
60 RON / 1.5 ore
Vorbitoare nativă de limba franceză cu 4 ani de experiență in meditații. Absolventă de Facultatea de Psihopedagogie Specială, ofer meditații de limba franceză atât copilașilor cât și adulților pentru pregătirea examenelor din domeniul profesional (DELF, atestate, examene…).
Muntean E.
70 RON / 1.5 ore
Salut! Mă numesc Emanuela și am studiat limba franceză în cadrul Facultății de Litere, UBB Cluj-Napoca. Am beneficiat de două stagii de cercetare în Franța, respectiv Belgia, care mi-au dat șansa de a-mi perfecționa abilitățile conversaționale în limba franceză. Ofer meditații la limba franceză, atât adulților cât și copiilor, pentru orice nivel. Urmăresc să adaptez cursurile în funcție de nevoile studentului, punând accentul pe dezvoltarea aptitudinilor de comunicare scrisă și orală. Ofer meditații în format online și fizic. Pentru că este foarte important să ne cunoaștem și să îmi vorbești despre obiectivele tale, îți propun o oră gratuită. Pentru orice informație, nu ezita să îmi scrii. Cu gânduri bune, Emanuela
Ciprian O.
100 RON / 1.5 ore
Doctorand la Facultatea de Litere pe limba franceză, olimpic național, ofer meditații la limba franceză, liceenilor, studenților dar şi adulților dornici de a învăța o limbă străină, de a-şi dezvolta competenţele lingvistice, sau de a-şi ameliora nivelul actual. Lucrez numai de pe metodele franțuzeşti adaptate fiecărui nivel (Cosmopolite, AlterEgo, Objectif Express, Edito). Modern, rapid şi eficient! Primul curs este gratuit! Toate cursurile se desfășoară doar în regim online. Prețurile sunt în funcție de nivel și includ materialele de pe care se lucrează : A1 - A2 = 90 lei; B1 - 110 lei; B2 - 140 lei; C1-C2 = 190 lei
Maria
100 RON / 1.5 ore
Ofer meditații la limba franceza. Am absolvit: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Litere, Specializarea Limba și literatura franceza-Limba si literatura spaniolă Masterat: „Comunicare multilingvă și multiculturală” (în limba franceză) Modul pedagogic (Nivel I si Nivel II) Dețin: Certitificat de definitivare în învățământ Atestat de formare continuă „Creative Teacher” Atestat "La médiation dans la classe de FLE" Atestat "Inspire, une méthode basée sur les besoins des apprenants et des enseignants"
Dobrotchi I.
70 RON / 1.5 ore
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul UBB Cluj-Napoca și profesoară de limba franceză cu o vechime de 10 ani, meditez copiii dornici să-și aprofundeze cunoștințele de limbă franceză . De asemenea, ofer ajutor la realizarea proiectelor, a temelor, pregătire pentru examenele DELF etc. Întâlnirile se pot organiza virtual sau cu participare fizică. Ședința de 1h30min-80 ron.