Slav - Meditatii Limba romana
Ultima actualizare Oct 23, 2021
ID-ul postării 3626
Dragi elevi, ma numesc Oana si ofer meditații pentru Limba și literatura română celor interesați de îmbunătățirea abilităților de exprimare orală și scrisă, precum și celor care au nevoie de ajutor la această frumoasă materie.

Înainte de toate, vreau să vă povestesc câte ceva despre mine. Am absolvit cursurile Facultății de Litere și ale modulului psihopedagogic al facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București și de 3 ani, sunt profesoară de Limba și literatura română la o școală din București. De asemenea, mă mândresc cu faptul că anul acesta (2021) am absolvit masterul Didactici ale disciplinelor filologice din cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București, program de studiu dedicat profesorilor. Având în spate numeroase ore de predare, mă pliez pe nevoile fiecărui elev în parte și îmi doresc să ne atingem scopul final cu brio - acela de a învăța cât mai multe.

Consider că tehnologia este un atu în procesul de învățare-predare, iar lucrul interactiv poate fi cheia către succes. Sunt deschisă nevoilor elevilor mei și împreună învățăm să ne dezvoltăm armonios abilitățile de comunicare în limba română, umplând toate lacunele existente.
Tag-uri - pentru a gasi mai usor anuntul tau.
Meditatii Limba romana Bucuresti - Sectorul 4
Detalii
Pret 100 lei / doua ore
Materie Limba romana
Nivelul elevului
Informații despre meditator
Nume Slav
Experiența 3 ani
Ocupație
  • Profesor
Studii
  • Liceul National Ion Maiorescu, Giurgiu, profil filolofie, engleza intensiv.
  • Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti, specializare: Limba si Literatura Romana, Limba si Literatura Engleza.
  • Modul psihopedagogic, Nivel 1, Nivel 2, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei.
  • Master Didactici ale disciplinelor filologice, Facultatea de Litere, Universitatea din București
  • De trei ani profesor de limba și literatura română gimnaziu, București.
x
Acest website utilizează cookie-uri pentru a creea o experiență cât mai plăcută. Învață mai multe Accept