Paula Corciu - Meditatii Limba engleza
Ultima actualizare May 25, 2022
ID-ul postării 4868
Mă numesc Paula Corciu, am 26 de ani și ador să fiu profesor! Am o experiență de aproximativ 3 ani în predarea de ore particulare, iar de-a lungul timpului, am lucrat cu persoane de toate vârstele (de la copii preșcolari până la vârstnici, chiar), atât în particular, cât și în cadrul jobului sau diferitelor programe de voluntariat la care am participat în timpul facultății.

Predau cursuri particulare de limba engleză pentru orice vârstă și orice nivel, de la grădiniță până la facultate, inclusiv pentru adulții care au nevoie de engleză pentru job sau pur și simplu doresc să învețe limba pentru a se putea descurca în străinătate. Pregătesc și pentru Poliție/Jandarmi/Subofițeri.

Orele predate de mine sunt interactive, distractive (mai ales pentru cei mici care învață foarte bine prin joc), iar atmosfera este una relaxantă. Nu înțelegi ceva, mă întrebi fără jenă, iar eu îți voi explica, în diferite moduri, ori de câte ori este nevoie, până când ai înțeles. :)

Cursurile se pot desfășura atât individual, cât și în grupe de câte 2, 3 sau 4 persoane. Ideea de grup e doar o alternativă pentru persoanele care se cunosc în prealabil (de exemplu, sunt colegi de clasă și au cam același nivel, sunt frați/surori/prieteni etc.). Eu voi testa nivelul fiecăruia la începutul cursului și voi vedea dacă nivelul lor (care trebuie sa fie aproximativ același pentru toți), le permite să lucreze în grup.

PREȚURI:
60 de lei/90 de minute (ședință individuală)
45 de lei/persoană/90 de minute (grup 2 persoane)
35 de lei/persoană/90 de minute (grup 3 persoane)
30 de lei/persoană/90 de minute (grup 4 persoane)

PS: Pentru copiii preșcolari și de ciclu primar, durata unei ședințe va fi de 60 de minute sau chiar 30 de minute, dacă sunt foarte mici - în funcție și de preferințele părintelui.

PPREȚURI:

40 de lei/60 de minute SAU 25 de lei/30 de minute (ședință individuală)
30 de lei/persoană/60 de minute SAU 15 lei/persoană/30 de minute (grup 2 persoane)

Haideți să învățăm împreună!
Tag-uri - pentru a gasi mai usor anuntul tau.
Meditatii Limba engleza Lugoj
Detalii
Pret 60 lei / o ora si 30 de minute
Materie Limba engleza
Nivelul elevului
Locație
Locație
Județ Timis
Oraș Lugoj
Informații despre meditator
Nume Paula Corciu
Experiența 3 ani
Ocupație
  • Translator
Studii
  • Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (Licență: Specializarea Engleză-Japoneză, Limbă și Literatură & Masterat: Specializarea Direcții Actuale în Lingvistică)
  • DPPD, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (Modulul Psihopedagogic)
x
Acest website utilizează cookie-uri pentru a creea o experiență cât mai plăcută. Învață mai multe Accept